Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani a declarat că mijlocașul Răzvan Oaidă își va câștiga locul în naționala under 21 a României în care a fost selecționat de Daniel Isăilă și va ajunge în perioada imediat următoare unul dintre cei mai buni jucători din țară pe postul său.
„Răzvan este un jucător care a crescut foarte mult în ultima perioadă. A avut evoluții constant bune la FC Botoșani iar aceste evoluții l-au adus în atenția selecționerului Daniel Isăilă. Nu sunt foarte mulți jucători pe postul lui, cel de mijlocaș la închidere, un post foarte greu, care să joace aproape meci de meci ca titulari în Liga I. La el nu se pune problema de emoții, de trac. Are experiență la acest nivel mai ales că a jucat și în Anglia și în Italia. În doi-trei ani, Răzvan Oaidă va ajunge unul dintre cei mai buni mijlocași defensivi din țară”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani.
Aflată în cantonament pe pământ britanic, reprezentativa under 21 a României va susține două jocuri de verificare. Primul va avea loc pe 24 martie de la ora 19:15 contra reprezentativei similare a Angliei, partida urmând a se disputa pe stadionul Molineux, unde Wolverhampton dispută jocurile de pe teren propriu, meciul fiind transmis în direct pe pagina de Facebook a echipei naționale a României.
Al doilea test al formației pregătite de selecționerul Daniel Isăilă va avea loc contra echipei Under 23 a celor de la Wolverhampton pe 27 martie de la ora 16:00, meciul urmând a se disputa pe același teren pe care tricolorii vor suține și meciul cu Anglia U21.
Următorul meci oficial al naționalei U21 a României este cel cu Portugalia, din septembrie.
Lotul U21 pentru cantonamentul din Anglia:
Portari: Ionuț Radu (Avellino), Cătălin Cabuz (AFC Hermannstadt), Arpad Tordai (FC Viitorul), Relu Stoian (Juventus București)
Fundași: Mihai Butean (Astra Giurgiu), Tiberiu Căpușă (FC Viitorul), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Răzvan Popa (CS U Craiova), Adrian Rus (Balmazújváros), Andrei Radu (Aris Limassol), Vlad Olteanu (FC Dinamo București)
Mijlocași: Dragoș Nedelcu (FCSB), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Paul Iacob (Dunărea Călărași), Doru Dumitrescu (FC Viitorul), Mihai Dobre (Rochdale), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Ianis Hagi (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Andrei Burlacu (CS U Craiova)
Atacanți: Adrian Petre (Esbjerg), Andrei Ivan (FC Krasnodar)